O nouă schimbare pentru pensionarii din România! Nicolae Ciucă a anunțat că Legea pensiilor speciale va fi modificată, după ce unele amendamente au fost declarate neconstituționale.

Fostul premier a anunțat că Legea pensiilor speciale nu este conformă Constituției din România, astfel că va necesita noi modificări în acest sens.

Legea pensiilor speciale va fi modificată

Nicolae Ciucă a dezvăluit faptul că se lucrează intens pentru modificarea acelor amendamente care au fost declarate neconstituționale. În cazul în care nu vor fi modificate, România riscă să piardă fondurile europene.

„Lucrează specialiştii, erau doamna ministru a Muncii, doamna ministru a Justiţiei, oameni care se pricep la interpretarea CCR şi lucrează la ele. În momentul în care vom avea amendamentele finalizate, discutate şi agreate cu Comisia, vom avea de urgență şi plenul. Ne dorim să treacă în sesiune extraordinară”, a fost anunțul făcut, marți, de Nicolae Ciucă.

Fostul premier apelează la responsabilitate politică din partea colegilor săi, astfel încât România să nu fie nevoită să piardă susținerea economică la nivel european.

Dacă reforma pensiilor speciale va fi aprobată de către CCR, țara noastră va primi fonduri europene în valoare de trei miliarde de euro, bani ce vor intra în economia națională.

Reforma pensiilor speciale a fost respinsă de CCR

Curtea Constituțională a României a și motivat decizia de a respinge proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale. CCR a anunțat că o astfel de reformă ar duce la un haos în sistem, prin pensionări accelerate și demisii.

CCR a ținut să precizeze faptul că orice reformă trebuie să respecte independența justiției și al statului de drept, dar și securitatea financiară a magistraților.

Alții mai citesc și:   Intr-Un Sat Soseste O Învatatoare Noua Si Tânara

Senatorii și deputații și-au întrerupt vacanța pentru a lua parte la o sesiune extraordinară a Parlamentului, pentru a modifica amendamentele neconforme Constituției României.

“ Îi solicit Ministrului Justiţiei ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor. Este absolut necesar ca această lege să intre în vigoare cât mai rapid astfel încât România să poată accesa banii europeni din PNRR. Nu ne permitem să pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale!”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.